OPORTUNITATI

Cerere de proiecte pentru premiul Charlemagne pentru tinerii europeni, editia 2014 - Parlamentul EuropeanParlamentul European a lansat "Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni", editia 2014. Acest premiu doreste sa încurajeze atât dezvoltarea unei constiinte europene în rândul tinerilor (18-30 de ani), cât si participarea acestora la proiectul de integrare europeana. Vor fi premiate proiectele realizate de tineri care promoveaza buna întelegere si dezvoltarea unui simt comun al identitatii europene si care dau exemple practice de europeni care traiesc împreuna ca o comunitate.
Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 5 000 €, premiul doi de 3 000 €, iar premiul trei de 2 000 €. Premiul include, de asemenea, o invitatie oferita celor trei laureati de a vizita Parlamentul European (la Bruxelles sau la Strasbourg). De asemenea, reprezentantii tuturor celor 28 de proiecte nationale selectate vor fi invitati într-o excursie de patru zile la Aachen, în Germania. O atentie deosebita va fi acordata proiectelor realizate cu titlu benevol. Proiectele pot fi depuse in oricare dintre limbile oficiale ale UE. Acestea trebuie sa fi fost lansate in anul precedent datei limita de depunere a candidaturilor sau sa fie în curs de desfasurare. Prima etapa de selectie: juriile nationale compuse din cel putin 2 deputati ai Parlamentului European si un reprezentant al organizatiilor de tineret vor selectiona, pe 3 martie 2014, un laureat national pentru fiecare din cele 28 state membre. Cea de-a doua etapa: un juriu european compus din 3 deputati ai PE si din presedintele PE, dar si din 4 reprezentanti ai Fundatiei premiului international Charlemagne d'Aix-la-Chapelle va selectiona, pe 17 aprilie 2014, laureatii dintre cele 28 de proiecte nationale alese de catre juriile nationale descrise mai sus. Data limita de depunere a candidaturilor: 20 ianuarie 2014. Obiective:
- promovarea întelegerii dimensiunii europene si internationale, 
- favorizarea dezvoltarii sensului comun al identitatii si integrarii europene, 
- oferirea de modele tinerilor care traiesc in Europa si de exemple de buna practica ale europenilor care traiesc in cadrul aceleiasi comunitati.

Printre actiunile finantate:
- programe de schimburi de tineri,
- proiecte artistice, 
- proiecte pe internet. Sursa de informare si detalii privind depunerea cererilor de candidatura: http://www.charlemagneyouthprize.eu/view/ro/introduction.html

Despre UNCJR

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o organizaţie neguvernamentală care reuneşte pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, ca autoritati ale administratiei publice locale.Citeste mai multe