NOUTATI

Stand de artă tradițional romanească la cel de-al V-lea Forum al Cooperării Descentralizate Franco-RomaneUniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat marți, 2 aprilie 2019, la sediul administrativ al Regiunii Auvergne-Rhones-Alpes din Lyon, Franța, o expoziție interactivă de artă tradițională românească, coordonată de Centrul Cultural Vrancea. Expoziția a fost organizată în debutul celui de-al V-lea Forum al Cooperării Descentralizate Franco-Române și a reprezentat o adevărată atracție, atât prin exponatele prezentate, cât și prin prezența unor meșteri populari de excepție, precum Șerban Terțiu și Pavel Lupașcu din Nereju, care au realizat produse artistice tradiționale în fața participanților. Au fost realizate, în special, măști tradiționale și fluiere. De asemenea, un alt artist tradițional – Natașa Hușcă – a cusut la un război de tesut, firele de lână folosite fiind vopsite cu vopseluri naturale (ceapă, soc etc). Expoziția a fost vizitată și de către ES Luca Niculescu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Franța care s-a arătat impresionat de măștile tradiționale făurite de cei doi meșteri. De asemenea, ambasadorul a fost plăcut impresionat să descopere faptul că măștile realizate de meșterii populari se foloseau în cadrul unui obicei de priveghi păstrat în Munții Vrancei – Chipărușul. Pe parcursul primei zile a celui de-al V-lea Forum al Cooperării Descentralizate Franco-Române subiectul principal a fost reprezentat de perspectivele de cooperare româno-franceze, în timp ce ziua a doua a fost dedicată atelierelor de lucru. Referindu-se la cooperarea francezo-română, ambasadorul Luca Niculescu a precizat faptul că ”există o perioadă foarte bună” a acesteia. ”Acest forum este foarte important pentru că aici se pun bazele durabile și stabile ale cooperării. Astfel de evenimente reprezintă esența parteneriatului româno-francez. După Germania, România este a doua țară din Europa, în ceea ce privește dimensiunea cooperării cu Franța”, a spus ambasadorul României în Franța. Tot despre dialog a vorbit, în cadrul Forumului Cooperării Descentralizate Franco-Române și reprezentantul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba. ”Dialogul este soluția pentru o mai bună colaborare la nivel european. Prin dialog se generează încredere și solidaritate, în așa fel încât Europa Unită să nu mai fie doar un slogan. Europa se poate ajuta doar prin colaborare și cooperare, prin schimb de idei și dialog între liderii de nivel local dar și între funcționari”, a spus Dumitrel. Acesta a militat și pentru accentuarea schimburilor economice între România și Franța, dar și pentru continuarea procesului de descentralizare în România. În ceea ce privește cooperarea româno-francează, Sirma Caraman, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice a declarat că Forumul Cooperării Descentralizate Franco-Române reprezintă o oportunitate pentru ambele părți. ”Pentru România, Franța reprezintă un model de urmat”, a spus secretarul de stat. Sirma Caraman a mai adăugat faptul că acest forum ar trebui organizat o dată la trei ani și a lansat invitația ca cea de-a VI-a ediție să se desfășoare în România, în Județul Tulcea. În cadrul celui de-al V-lea Forum al Cooperării Descentralizate Franco-Române a avut loc și semnarea unor parteneriate franco-române în domeniul cooperării locale.

Despre UNCJR

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o organizaţie neguvernamentală care reuneşte pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, ca autoritati ale administratiei publice locale.Citeste mai multe